miercuri, 27 aprilie 2011

Perspective şi probleme actuale ale spaţiului şi peisajului urban contemporan


Teme actuale de cercetare în Urbanism, Amenajarea Teritoriului şi Planificarea peisajului

Sesiune de comunicări studenţească
Editia I – 9 iunie 2011
PERSPECTIVE ŞI PROBLEME ACTUALE ALE SPAŢIULUI ŞI PEISAJULUI URBAN CONTEMPORAN

Locul de desfăşurare: Universitatea de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu”, str. Academiei 18-20

Sesiunea de comunicări este organizată de către Facultatea de Urbanism a UAUIM.
Comitet ştiinţific:                                                        Comitet de organizare:
Conf.dr.arh. Tiberiu Florescu  (decan)
Lect.dr.arh. Gabriel Pascariu
(secretar ştiinţific)
Prof.dr.arh. Mariana Eftenie (prodecan)
Asist.dr.arh. Florin Mureşanu
Prof.dr.arh. Florin Machedon
Asist.drd.urb. Andreea Popa
Conf.dr.arh. Cerasella Crăciun
Asist.drd.urb. Mihai Alexandru
Conf.dr.arh Cătălin Sârbu
Prep.drd.urb. Izabella Morth
Comitetul de sprijin din partea studenţilor Facultăţii de Urbanism
Ioana Aflorei (an I master)                                         Sabina Dimitriu (anul IV)
Marius Costache (an I master)                                    Alexandru Tudor (an I master)
Elena Cotae (anul IV)                                                 Adina Vişan (an I master)

Scopul sesiunii de comunicări este acela de a promova în rândul studenţilor cercetarea ca metodă şi instrument de lucru necesare, în probleme ce privesc dezvoltarea contemporană a oraşelor româneşti şi europene, stimulând în acelaşi timp prezentarea şi diseminarea rezultatele studiilor individuale pentru a încuraja noi idei, abordări şi întrebări.
Sesiunea de comunicări se adresează deopotrivă studenţilor programelor de licenţă cu specializările urbanism / peisagistică, celor aflaţi la programele de master, precum şi studenţilor din domenii complementare (arhitectură, geografie, sociologie, economie, horticultură) cu înclinaţie către studiul fenomenului urban contemporan în diferitele sale manifestări.
În privinţa subiectelor propuse care vor fi prezentate în cadrul sesiunii, sunt încurajate atât prezentarea unor studii de caz, cât şi abordările teoretice ale subiectelor propuse în secţiunile tematice.
            Înscrierile pentru sesiunea de comunicări vor fi transmise până pe data de 16 mai 2011 pe adresa sescomunurb.2011@gmail.com . Înscrierea va trebui să cuprindă:
·         Titlul comunicării şi opţiunea pentru secţiunea tematică;
·         Un rezumat al acesteia de maxim 200 de cuvinte;
·         Numele participantului (participanţilor) şi datele de contact (e-mail, telefon);
·         Afilierea academică şi forma de învăţământ (an de studii universitare, masterale).

Rezumatele vor parcurge un proces de selecţie în urma căruia vor fi atribuite uneia dintre secţiunile sesiunii de comunicări, potrivit opţiunilor şi orientării cercetării. Propunerile selectate vor trebui detaliate în text în vederea publicării. Acestea vor fi transmise până pe data de 1 octombrie 2011 la adresa maisus menţionată. Comunicările vor fi publicate într-un volum tipărit la editura UAUIM. Deasemeni, comunicările scrise cu o contribuţie ştiinţifică remarcabilă vor fi publicate în numere ale revistei Urbanismul – Serie nouă. Vor fi acordate deasemenea premii în reviste pentru cele mai bune lucrări.

Programul sesiunii se va desfăşura în cadrul a patru secţiuni tematice ce vor trata problematici de actualitate, fiecare dintre acestea urmând a fi condusă de către un moderator, cadru didactic al Facultăţii de Urbanism.


Secţiuni tematice:
1.      Spaţii,  locuri şi peisaje în transformare
·         Spaţiul urban între modernitate şi tradiţie – parcursuri ale proceselor de transformare.
·         Conversii funcţionale şi renovare urbană – reintegrarea spaţiilor uzate fizic şi moral în structura urbana.
·         Transferul de atribute între spaţiul public şi cel privat.
·         Antopizarea peisajelor naturale – evoluţie, program, accident sau exces?

2.      Semnificaţii şi înţelesuri ale spaţiului public
·         Perceperea contemporană a spaţiului public.
·         Reprezentarea identităţii urbane în spaţiul public / privat.
·         Limbajul arhitectural contemporan – despre coerenţa imaginii peisajului urban.
·         Spaţiul public  - loc de contact şi transfer sau loc de tranzit?

3.      Difuzia urbană – oraş vs. teritoriu
·         Peisaje periurbane în schimbare – procese de suburbanizare şi exurbanizare.
·         Conexiuni urbane – policentricitate şi metropolizare.
·         Problematici ale dezvoltării urbane contemporane – influenţe globale şi adaptări locale.

4.      Management şi planificare urbană
·         Instrumente operaţionale actuale în management şi planificare.
·         Probleme de actualitate şi priorităţi ale programelor de guvernanţă – modele europene şi interpretări locale.
·         Rolul actorilor urbani în procesele de planificare – studii de caz.
·         Planificarea peisajelor naturale, antropice şi culturale între acţiune strategică şi evoluţie intrinsecă.

Toate informaţiile ulterioare, completări şi modificări la programul sesiunii de comunicări, vor fi postate public pe site-ul UAUIM şi la adresa  
http://sescomurb.blogspot.com/